Pentru o primă vizită, cea mai bună cazare în Varna e în centru, în jurul Catedralei Adormirea Maicii Domnului și al străzii pietonale Kniaz Boris I. Ieși din hotel direct între cafenele, teatru și magazine, iar până la Grădina Mării și plaja centrală faci 10–15 minute pe jos. Autobuzul 409 de la aeroport oprește chiar la Catedrală, deci nici nu ai nevoie de mașină. Varna are peste 300.000 de locuitori și trăiește tot anul, nu e o stațiune: hotelurile din centru stau deschise și în extrasezon, când camerele costă cam jumătate din cât cer vara.

Restul zonelor țin de ce vrei de la mare. Lângă Grădina Mării dormi la câțiva pași de plajă și de parc. Cartierul grecesc, între gară, port și Termele romane, are pensiunile cele mai ieftine din centru. Briz și Chaika, spre nord, sunt cartierele liniștite cu vile și blocuri noi, bune pentru familii cu mașina. Asparuhovo și Galata, peste podul Asparuhov, au plajele mai sălbatice din sud. Stațiunile Nisipurile de Aur, Albena și Kranevo sunt localități separate, la 20–40 de minute nord; aici mă ocup doar de orașul Varna. Hotelurile all inclusive din Nisipurile de Aur și Albena sunt în ghidul de cazare în Bulgaria. Toate cele 35 de cazări de mai jos sunt verificate pe Booking.

Pe scurt: unde să te cazezi în Varna

Cazare în Varna: plaja cu nisip și apa limpede a golfului, într-o zi senină de vară
Foto: Nadejda Bostanova / Pexels

Comparație rapidă: cazare în Varna pe zone

Reperul e Catedrala Adormirea Maicii Domnului, cu domurile aurii, unde oprește autobuzul de la aeroport și de unde pornește strada pietonală spre mare. Prețurile sunt estimative, pentru o cameră dublă, și acoperă atât o noapte de mijloc de săptămână în extrasezon, cât și un weekend de vară.

ZonăPentru cinePreț estimativ/noaptePână la CatedralăAtmosferăHotel recomandat
CentrulPrima vizită, cupluricam 30–200€2–15 min pe josPietonală, teatru, cafeneleAslan Gold Hotel
Grădina MăriiPlajă și plimbări, varacam 50–200€20 min pe jos, 10 min cu taxiulParc, plajă, cluburi varaRosslyn Dimyat
Cartierul grecesc și garaBuget, tren, plaja centralăcam 20–180€8–15 min pe josStrăzi vechi, ruine, portPanorama Hotel
Briz, Chaika, Sveti NikolaFamilii cu mașina, liniștecam 30–140€10–20 min cu mașinaVile, blocuri noi, piscineAmiral Hotel
Asparuhovo și GalataPlajă liniștită, cu mașinacam 50–210€10–25 min cu mașinaPlaje, dealuri, apartamenteVentura Boutique Hotel

Centrul: Catedrala și strada Kniaz Boris I

Centrul e alegerea pentru prima vizită și pentru un city break de două, trei nopți, pentru că aproape tot ce vrei să vezi e la 15 minute pe jos. Piața Nezavisimost, cu Teatrul Dramatic, Opera și turnul cu ceas, e la 3 minute de Catedrală, iar din ea pornește spre est bulevardul pietonal Kniaz Boris I. Bulevardul Slivnitsa coboară paralel spre intrarea în Grădina Mării, iar Muzeul Arheologic, cu aurul de la Varna, e la 5 minute de Catedrală. Prețurile: de la cam 30€ pentru un apartament mic până la 200€ într-un hotel de patru, cinci stele într-un weekend de vară.

Minusul e zgomotul. Pe Kniaz Boris I și pe Slivnitsa terasele țin până după miezul nopții, iar camerele spre stradă nu sunt pentru somn ușor. Parcarea e în zona albastră și locurile se ocupă repede ziua, deci dacă vii cu mașina contează un hotel cu loc propriu. Apartamentele din blocurile vechi sunt ieftine, dar multe nu au lift, iar check-in-ul se face cu proprietarul, la ora stabilită.

Unde te cazezi în centrul Varnei:

Grădina Mării și plaja centrală

Grădina Mării (Morska gradina) e zona pentru cine vine vara și vrea plajă la 5 minute de cameră, fără să plece din oraș. Parcul ține câțiva kilometri pe faleză, de la capătul bulevardului Slivnitsa spre nord, cu alei umbrite, Muzeul Naval, acvariul și terase. Sub el, plaja centrală are șezlonguri, baruri și cluburi pe nisip. Prețurile: cam 50–100€ pentru un apartament și 140–200€ la hotelul mare de la intrarea în parc.

Spre nord, în zona Saltanat, Grădina se transformă în Primorski Park, cu vile și pensiuni mici printre copaci. E mai liniștit, dar până la Catedrală faci 35 de minute pe jos, deci vei lua autobuzul sau taxiul. Minusul sincer: vara, cluburile de pe plajă dau muzică tare vineri și sâmbătă noaptea, iar hotelurile de pe prima linie le aud. Iarna, multe terase din parc sunt închise.

Unde te cazezi lângă Grădina Mării:

Cartierul grecesc, gara și portul

Cartierul grecesc e alegerea pentru buget și pentru cine ajunge cu trenul, pentru că dormi la 8–15 minute de Catedrală, dar plătești mai puțin decât pe Kniaz Boris I. Zona coboară spre port, cu străzi vechi, case cu două etaje și Termele romane, cele mai mari băi romane din Bulgaria, prinse între blocuri. Gara e la 10 minute pe jos de Catedrală, iar bulevardul Primorski trece pe deasupra capătului de sud al plajei centrale. Prețurile: cam 20–60€ la pensiuni și apartamente, până la 180€ la hotelurile de pe Primorski vara.

Seara, cartierul are baruri mici și restaurante cu pește, mai liniștite decât în centru. Minusul: imediat lângă gară și port zona e mai degradată, cu clădiri industriale, iar unele străzi sunt slab luminate. Eu aș lua o cameră între Termele romane și Primorski, nu chiar lângă gară. Pensiunile din cartier s-au scumpit cel mai puțin vara în căutările mele, mult mai puțin decât hotelurile cu vedere la mare.

Unde te cazezi în cartierul grecesc și lângă gară:

Briz, Chaika și Sveti Nikola: liniștea din nord

Briz și Chaika sunt pentru familii cu mașina și pentru cine vrea liniște și hotel cu piscină, pentru că sunt cartiere rezidențiale de lângă mare, cu vile, blocuri noi și mai puțin trafic decât în centru. Sveti Nikola și Trakata, mai departe spre est, sunt zone de vile pe deal, cu vedere la golf. Până la Catedrală faci 10–20 de minute cu mașina sau cu autobuzul, iar plajele de aici sunt mai mici și mai puțin aglomerate decât cea centrală. Prețurile: cam 30–80€ la pensiuni și 70–140€ la hotelurile de patru stele.

Minusul: seara nu ai unde să ieși pe jos, în afară de câteva restaurante de cartier, iar multe cazări sunt sus, pe platou, deci până la apă cobori pe alei. Fără mașină, Briz devine obositor. Cu mașina e invers: parchezi gratuit la hotel și ieși spre stațiunile de la nord fără să treci prin centru.

Unde te cazezi în Briz, Chaika și Sveti Nikola:

Asparuhovo și Galata: plajele din sud

Asparuhovo și Galata sunt pentru cine vrea plajă liniștită și are mașină, pentru că sunt peste canalul dintre lacul Varna și mare, de partea cealaltă a podului Asparuhov. Asparuhovo are plajă proprie și complexul nou de apartamente Varna South Bay, cu piscine. Galata e mai sus, pe deal, cu vile și cu plaja Fichoza la capăt. Până la Catedrală faci 10 minute cu mașina din Asparuhovo și 20–25 din Fichoza. Prețurile: cam 50–110€ la hoteluri și pensiuni, peste 150€ la apartamentele mari cu piscină.

Minusul: aici aproape totul se întâmplă vara. Mai multe cazări din Galata funcționează mai ales în sezon, transportul public e rar, iar pe pod se face coadă dimineața și seara. Pentru o săptămână de plajă cu copiii e o alegere bună. Pentru un weekend de oraș, nu.

Unde te cazezi în Asparuhovo și Galata:

Hoteluri în Varna: pe care le-aș alege

Dacă vrei doar un hotel bun, fără apartamente și fără check-in cu proprietarul, în Varna aș alege între patru. Hotel Cherno More e cel mai sigur pariu în centru, cu peste 2.100 de recenzii și nota 8,9. Aslan Gold Hotel are cea mai mare notă dintre hotelurile de lângă Catedrală (9,3), dar e mic și se ocupă repede vara. Pentru mare, Rosslyn Dimyat e la intrarea în Grădina Mării. Al patrulea e Hotel Campus 90 (9,3/10, cam 110–170€/noapte), patru stele pe bulevardul Tsar Osvoboditel, la 20 de minute pe jos de Catedrală, cu parcare gratuită acoperită și peste 1.600 de recenzii. E departe de mare, dar e cel mai bun hotel pentru cine vine cu mașina sau cu treabă.

Hoteluri cu piscină sau spa în Varna

Piscinele interioare sunt puține în oraș, deci contează în extrasezon. Graffit Gallery Design Hotel are piscina încălzită pe acoperiș, iar Rosslyn Dimyat are piscină interioară și cel mai complet spa din listă. Pentru saună și baie de aburi la preț mai mic, Royal Hotel din cartierul grecesc e varianta ieftină. Vara, piscinele exterioare de la Hotel Trezor și Complex Fichoza sunt cele mai bune pentru copii.

Hoteluri cu parcare, pentru cine vine cu mașina

Cei mai mulți români ajung la Varna cu mașina, iar parcarea în centru e în zona albastră. Parcare gratuită au Hotel Campus 90, Citadel Guest House și, în nord, Alekta Hotel. Parcare acoperită, utilă iarna și în caniculă, au Panorama Hotel și Hotel Cherno More. Întreabă la rezervare dacă locul e garantat sau „în limita locurilor”: la hotelurile mici din centru, a doua variantă e regula.

Ce să-ți iei cu tine în Varna

Drumul din România trece prin Dobrogea și prin satele de la granița bulgară, cu sensuri giratorii și indicatoare doar în chirilică pe alocuri, deci un suport de telefon auto pentru navigație te scapă de multe întoarceri. Dacă rămâi în pană noaptea pe drumurile de câmpie din Dobrogea, unde acostamentul e îngust, îți trebuie o vestă reflectorizantă auto la îndemână, nu în fundul portbagajului. Iar dacă stai în Briz sau Galata, unde plajele mici nu au mereu șezlonguri, o umbrelă de plajă cu protecție UV e mai ieftină decât două zile de închiriat.

Sfaturi practice pentru Varna

Cum ajungi din România: din Constanța faci cam două ore și jumătate pe la Vama Veche și vama Durankulak, iar dacă ai stat deja la Vama Veche e cel mai scurt drum. Din București sunt cam 4–5 ore, fie pe la Giurgiu și Ruse (podul are taxă separată), fie pe A2, spre Constanța, și pe la Negru Vodă și Kardam. Pe drumurile din Bulgaria ai nevoie de vigneta electronică, pe care o cumperi online înainte să treci granița. Cei mai mulți români vin cu mașina; dacă vrei avion, verifică ce zboruri directe sunt din București sau Cluj.

Aeroport, autogară, gară: aeroportul e la vest de oraș, la circa 8 km. Autobuzul 409 pleacă de acolo, trece pe lângă autogara centrală de pe bulevardul Vladislav Varnenchik și oprește la Catedrală după 20–30 de minute. Taxiul face 15–20 de minute. Gara e lângă port, la 10 minute pe jos de Catedrală. Bulgaria folosește euro, iar cardul merge la hoteluri, restaurante și în majoritatea magazinelor.

Parcare: centrul e în zona albastră, cu plată în zilele lucrătoare, între 9 și 19, și cu cel mult cinci ore la rând. În weekend și seara parchezi mai ușor. Roamingul românesc merge ca acasă, pentru că Bulgaria e în UE; dacă vrei date în plus fără să-ți consumi abonamentul, poți lua un eSIM Airalo cu codul DAN4348, care îți dă 3€ reducere la primul eSIM → eSIM pentru Bulgaria.

Câte nopți: două ajung pentru oraș, trei sau patru dacă adaugi o zi la Balcic (cam o oră spre nord, palatul reginei Maria și grădina botanică) și una de plajă. Spre sud, orașul vechi din Nessebar e la o oră și jumătate, iar cazarea în Sunny Beach e la câteva minute de el, pentru cine vrea stațiune mare. Dacă ai comparat cu litoralul nostru, Varna e mai mult oraș decât Mamaia, cu plaje mai mici. Iarna, același drum te duce spre munte: Borovets e stațiunea mare de schi de la o oră de Sofia, iar Bansko e mai departe, spre sud. Capitala are ghidul ei: unde să stai în Sofia.

Dacă îți plac orașele-port cu plajă chiar în oraș, Gdańsk, cu Sopotul la 20 de minute, merge pe aceeași logică. Iar dacă Varna e doar o oprire pe drumul cu mașina spre Turcia, ai ghiduri și pentru cazarea în Istanbul și pentru hotelurile-peșteră din Cappadocia. Restul orașelor bune pentru un weekend sunt în ghidul nostru de city break.

Când e ieftin și când e scump în Varna

Cel mai scump e în weekendurile din iulie și august, când Varna e plină de turiști care vin pentru plajă, iar hotelurile de pe Primorski și de lângă Grădina Mării ajung aproape la dublu față de o noapte de noiembrie. În căutările mele, Panorama Hotel și Aslan Gold s-au dublat aproape exact, iar în weekendurile de vârf multe hoteluri din centru nu mai aveau camere libere. Iunie și septembrie sunt la jumătatea drumului: marea e bună, iar prețurile încă nu au urcat la maximum. Revelionul în hotelurile mari se vinde ca pachet separat și se rezervă devreme.

Cele mai mici prețuri le prinzi din noiembrie până în martie, la mijloc de săptămână, când hotelurile din centru trăiesc din oameni veniți cu treabă și din grupuri. Pensiunile din cartierul grecesc se scumpesc cel mai puțin vara, deci sunt varianta sigură dacă rezervi târziu. Cazările din Galata și de pe plaja Fichoza merg mai ales vara; în afara sezonului, verifică dacă sunt deschise.

Unde e cel mai bine să stai în Varna la prima vizită?

În centru, în jurul Catedralei Adormirea Maicii Domnului și pe strada pietonală Kniaz Boris I. De acolo ajungi pe jos în 10–15 minute la Grădina Mării și la plaja centrală, iar autobuzul 409 de la aeroport oprește chiar la Catedrală. Pentru două sau trei nopți în oraș nu ai nevoie de mașină.

Care e cea mai ieftină zonă de cazare în Varna?

Cartierul grecesc, între gară, port și Termele romane. Acolo sunt cele mai multe pensiuni și apartamente mici la prețuri de buget, la 10 minute pe jos de Catedrală. Briz și Asparuhovo sunt și ele mai ieftine decât centrul, dar de acolo ai nevoie de autobuz, taxi sau mașină ca să ajungi în oraș.

Unde stai în Varna dacă vrei să fii aproape de plajă?

Pe bulevardul Primorski, deasupra plajei centrale, sau lângă Grădina Mării. Panorama Hotel și Belle Epoque Beach au acces direct spre plajă, iar Rosslyn Dimyat e la intrarea în parc. Pentru plaje mai liniștite te uiți în Briz, la nord, sau în Galata, la sud, unde ajungi mai ușor cu mașina.

Găsești cazare all inclusive în Varna?

În oraș, foarte rar. Hotelurile din Varna sunt gândite pentru city break: aproape toate dau mic dejun, unele au restaurant propriu. Pachetele all inclusive sunt în stațiunile de pe litoral de la nord de oraș. Dacă vrei și oraș, și plajă, stai în Varna cu mic dejun și mănânci seara în centru.

Unde stai în Varna cu copiii?

Amiral Hotel din Chaika are loc de joacă și camere de familie, Vila Saltanat 41 are piscină pentru copii, iar Complex Fichoza din Galata are piscină și zonă de joacă interioară. Aleile din Grădina Mării sunt bune pentru căruciorul de copil. Vara, evită camerele de deasupra cluburilor de pe plaja centrală.

Unde parchezi în Varna dacă vii cu mașina?

Centrul e în zona albastră, cu plată în zilele lucrătoare, între 9 și 19, și cu cel mult cinci ore la rând. Weekendul e mai simplu. Cel mai comod e un hotel cu parcare proprie: Campus 90 și Citadel Guest House au parcare gratuită, iar Panorama și Hotel Cherno More au parcare acoperită.

Cum ajungi de la aeroportul din Varna în centru?

Cu autobuzul 409. Pleacă de la aeroport, trece pe lângă autogara centrală și oprește la Catedrală după cam 20–30 de minute, apoi merge mai departe spre nord. Cu taxiul faci 15–20 de minute până în centru. Aeroportul e la vest de oraș, la circa 8 km de Catedrală.

Merită să stai în Varna în extrasezon?

Da, dacă vii pentru oraș. Varna e al treilea oraș al Bulgariei și trăiește tot anul, cu teatru, operă, muzee și restaurante deschise, iar prețurile la hoteluri scad mult după sezonul de plajă. Stațiunile din jur se golesc aproape complet iarna. Pe faleză bate vântul, așa că alege un hotel aproape de centru.

Prețurile din acest articol sunt medii orientative pe noapte, pentru o cameră dublă, și pot varia în funcție de sezon, cerere și perioada rezervării. Verifică prețul exact pe Booking pentru datele tale.